Parintele Iustin Parvu a ajuns in ctitoria sa de la Petru Voda

     Stim cu totii ca parintele Iustin a suferit clipe grele in ultima perioada. Cu siguranta toti i-am fost si ii suntem alaturi sperand ca ne va mai putea vorbi fata catre fata. Nu putem sti ce ne rezerva viitorul, dar putem spune ca in orice moment e pregatit sa se intalneasca cu Hristos caruia i-a slujit cu mult devotement din tinerete. Vestile despre sanatatea parintelui nu sunt incurajatoare in ce ne priveste, dar putem spune cu mana pa inima ca oricare care va fi finalul, duhovnicul neamului nostru a fost un exemplu pentru fiecare roman cu dragoste de patrie si Dumnezeu. Sa incercam sa fim realisti si sa intelegem ca are nevoie de liniste si rugaciune. Fiecare poate spune un acatist sau un paraclis, indiferent daca i-a fost sau nu ucenic. Cea mai mare bucurie pentru sfintia sa ar fi sa ii urmam povetele, sa-i urmam exemplul pe care l-a oferit intreaga sa viata. Nu trebuie sa ne panicam ci mai degraba sa fim constienti ca avem de dus o cruce mai departe: CRUCEA NEAMULUI.

Sa il tina Dumnezeu ani indelungati printre noi sa putem duce cat mai mult impreuna aceasta cruce.

Detalii despre sosirea parintelui in ctitoria sa:

http://apologeticum.wordpress.com/2013/05/21/parintele-justin-s-a-intors-la-manastirea-petru-voda/

Idei de predici al PS Ioan Mihălţan al Oradiei la duminicile şi sărbătorile de peste an

 
 sursă imagine :http://liviudumitrescu.wordpress.com/2011/01/17/pictura-icoane-pe-lemn/sf-imp-constantin-si-elena/ 

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena

Ev. Ioan XI, 1-9

1.Sărbătoarea Sf. Constantin şi Elena  ne duce înapoi cu aproape 1700 de ani. Este greu să înţelegem noi cei de azi vremurile de atunci, vremuri de persecuţie de peste 300 de ani.

2.Cineva însemna că atâta sânge a curs din jertfele creştinilor, încât puteau fi râuri de sânge.

3.Altcineva a însemnat că, cu cât se vărsa mai mult sânge, cu atât se înmulţeau mai tare creştinii, încât sângele martirilor devenise sămânţa creştinismului.

4.Revenind la acele vremuri vom înţelege cine au fost Sf. Constantin şi mama sa Elena, care au fost binefacerile lor pentru Sf. Biserică.

5.Este drept că Constantin înainte de creştinism a avut diferite slăbiciuni şi păcate, dar folosul adus Bisericii a fost mult mai mare decât slăbiciunile sale.

6.În istoria Bisericii au fost mulţi sfinţi care într-o parte a vieţii lor au avut diferite păcate, dar au devenit chiar sfinţi făcători de minuni. Să ne gândim la Sf.Pavel prigonitorul înainte de convertire şi marele sfânt după Damasc.

7.Totodată poate fi scoasă în evidenţă contribuţia mamei lui Constantin, Elena, pentru încreştinarea lui ca şi atâtea mame şi contribuţia lor în viaţa sfinţilor Bisericii.

8.Râvna ei a constat şi în sprijinul dat de ea Bisericii. E destul să amintim râvna ei pentru găsirea Crucii Mântuitorului Iisus Hristos şi zidirea primei biserici pe mormântul Domnului nostru Iisus Hristos.

9.Sf. Evanghelie de la acestă sărbătoare vorbeşte despre păstor şi oi, despre Mântuitorul Iisus Hristos şi noi, care avea să simbolizeze lupta pentru apărarea dreptei credinţe contra celor rătăciţi şi răzvrătiţi contra Bisericii.

10.Se scoate în evidenţă primejdia răzvrătirii şi folosul ascultării; prezentat ca păstor adevărat – Mântuitorul Iisus Hristos; ca oi ascultătoare  -  creştinii stăruitori spre plinirea poruncilor Bisericii.

11.Sunt prezentate marile amăgiri ale celor rătăciţi care devin sub altă ascultare decât a Păstorului Bun, Mântuitorul Iisus Hristos. Sunt numiţi chiar furi  şi tâlhari  cei ce se răzvrătesc contra Biserici. Furi pentru că se leapădă de învăţătura Bisericii. Tâlhari pentru că prădează învăţătura Bisericii.

12.Faptul că se spune că toţi cei dinaintea Mântuitorului  au fost furi şi tâlhari nu poate fi interpretat ad literam pentru că n-au fost furi şi tâlhari proorocii şi sfinţii Vechiului Testament. Acest „toţi” se referă la toţi aceia care au fost contra rânduielii Bisericii, dar nu a celor drepţi.

13.Se vorbeşte de o uşă care e identificată cu Mântuitorul Iisus Hristos. O uşă prin care se intră la păşune. Uşa poate fi reprezentată ca uşa Bisericii, iar păşunea ca darurile dumnezeieşti ale Bisericii care singure dau „păşune” spre hrana credincioşilor.

14.Hrana duhovnicească a Bisericii se referă la darurile Bisericii, dar şi la viaţa veşnică. „Va intra şi va ieşi” înviaţa veşnică prin Biserică. Deci Biserica condiţionează viaţa duhovnicească de aici precum şi viaţa veşnică.

15.Sărbătoarea sfinţilor Constantin şi Elena şi viaţa lor este strâns legată de Biserică de care vorbeşte Mântuitorul. Au sprijinit, au ajutat şi au dat legi în folosul Bisericii. S-a oprit vărsarea de sânge a creştinilor, li s-au dat drepturi să ocupe funcţii, să zidească biserici, au ieşit din catacombe la lumina vieţii de toate zilele. Numai dacă cugetăm la toate acestea  şi la cele ce s-au  întâmplat în timpul persecuţiilor  ne putem da seama cine au fost Sf. Constantin şi mama sa Elena şi ce au însemnat ei pentru Biserica primelor veacuri. Pe drept cuvânt li s-a dat o zi de prăznuire  şi sărbătoare în cinstea lor la 21 mai în fiecare an.

Text preluat din PS Ioan Mihălţan, episcopul Oradiei  „Idei din Sfintele Evanghelii pentru predicile duminicilor şi sărbătorilor de peste an”, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, 1999, p.284-286

Idei de predici al PS Ioan Mihălţan al Oradiei la duminicile şi sărbătorile de peste an

sursă imagine: http://calindragan.files.wordpress.com/2010/04/ingerul-vestind-invierea-femeilor-mironosite.jpg

Duminica a Treia după Paşti

Ev. Marcu XV,43-47; XVI, 1-8.

1.Sunt în viaţă oameni care, deşi nu aparţin unei confesiuni, au respect faţă de confesiunea respectivă; cazul lui Iosif care, deşi nu făcea parte din grupul ucenicilor, totuşi îl preţuia pe Mântuitorul.

2.Mare curaj în unele situaţii a unor oameni. Nu era uşor să îndrăzneşti la Pilat să ceri trupul Mântuitorului.

3.Şi Pilat s-a dovedit binevoitor faţă de Mântuitorul.

4.Mare jertfă face Iosif cu îngroparea Mântuitorului. Era o mare cheltuială pentru o asemenea îngropare pentru că era vorba de miresme, giulgiuri, etc.

5.Mormintele se deosebeau faţă de cele de astăzi – erau săpate în piatră.

6.Femeile mironosiţe ţineau la rânduiala tradiţiilor evreieşti.

7.În vremile noastre femeia tinde să ocupe diferite funcţii, să renunţe la misiunea ei de mamă între copii, să-şi petreacă cea mai mare parte în afara familiei. Consecinţele se cunosc.

8.Dacă în Sfânta Scriptură se spune că femeia a fost făcută ajutor bărbatului şi mamă crescătoare de prunci socotim că rostul ei cel mai important este de mamă jertfitoare în familie.

9.Se vorbeşte mult de pedagogi, educatoare, pedagogie, dar peste toţi pedagogii rămâne pedagogia mamei care constă în două mari trăsături: sinceritatea şi iubirea jertfelnică. Pentru aceasta toţi marii bărbaţi ai lumii mărturisesc succesul datorită mamei lor. Nu putem uita pe Emilia – mama Sf. Vasile cel Mare, Antuza – mama Sf. Ioan Gură de Aur, Nona – mama Sf. Grigorie de Naziaz şi Monica – mama fericitului Augustin.

10.Datorită acestor mame au ajuns ei mari sfinţi, fapt mărturisit de ei înşişi.

11.Aşa se explică că din familia Sf. Vasile cel Mare au fost canonozaţi de Biserică patru sfinţi: Vasile cel Mare, Grigorie de Nyssa, Petru şi Macrina.

12.Să nu uităm de Anastasia – mama mitropolitului Andrei Şaguna – care prin metode pedagogice : sinceritate şi iubire, a reuşit să păstreze credinţa fiului ei peste toţi pedagogii cu pregătire ştiinţifică. El însuşi mărturiseşte că tot ce zideau profesorii romano-catolici într-o săptămână distrugea mama duminica, atunci când îl trimitea cu prescură la biserica ortodoxă.

13.Nu putem trece cu vederea nici într-un caz pe Născătoarea de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria prin atitudinea ei faţă de Iisus Hristos care a constat în dragostea ei neţărmurită şi jertfelnicia ei, biruind mai presus de bărbaţi frica, în momentul cel mai greu al Fiului ei, Răstignirea pe cruce. Textul spune: ”sta lângă cruce mama Lui”, iar textul cultului bisericesc prezintă acest fapt mişcător astfel: ”pieptul bătându-şi şi părul smulgându-şi zicea: Fiul meu lumea se bucură luând mântuire, iar inima mea arde văzând răstignirea Ta” – plinindu-se proorocia dreptului Simeon care i-a spus că: ” prin inima ta de mamă va trece sabie”.

14.Se pune o întrebare: Care este folosul pe care-l avem de al o femeie ce ocupă alte funcţii şi folosul ca mamă şi pedagogă a copiilor săi?

 

Text preluat din PS Ioan Mihălţan, Episcopul Oradiei  „Idei din Sfintele Evanghelii pentru predicile duminicilor şi sărbătorilor de peste an”, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, 1999, p.17-19

"Dacii si Romanii" la zilele Devei

Cu ocazia sarbatoririi zilelor cetatii Devei (6-12 mai 2013) asociatia Terra Dacica Aeterna a organizat o frumoasa reconstituire a unei lupte dintre daci si romani. Cu siguranta cei de varsta frageda si nu numai, au fost impresionati de ceea ce au vazut si speram ca astfel le-a fost trezit interesul pentru cunoasterea radacinilor poporului roman, preocupare din ce in ce mai ignorata in zilele noastre. Dupa cum spune si domnul Vladimir Brilinksy, unul dintre organizatori, in interviul de la sfarsitul filmarii, am fost martori la o ora de istorie vie, care ii ajuta mai ales pe cei tineri sa isi imagineze cum arata o astfel de lupta din acele timpuri stravechi si sa manifeste mai mult interes fata de istoria neamului romanesc.

Starea sănătăţii Părintelui Justin este bună

Părintele Arhimandrit Justin Pârvu a trecut cu bine prin a doua intervenţie chirurgicală, care a avut loc ieri, 15 Mai a.c. Părintele nostru stareţ şi duhovnic este bine, este conştient, comunică şi, pentru prima dată în ultimele trei săptămîni, nu mai acuză dureri. Chiar dacă momentan este încă la terapie intensivă, starea sănătăţii sale este stabilă şi respiră normal, fără mască de oxigen, iar noi socotim aceasta ca pe o primă biruinţă asupra bolii şi nădăjduim în grabnica sa întremare. Cerînd mai departe rugăciunile tuturor Sfinţilor şi ale tuturor celor ce îl preţuiesc, ne dorim ca în următoarele săptămîni să putem să îl avem din nou în mijlocul nostru. Slavă Ţie, Doamne, pentru mila Ta cea mare ce ai făcut cu noi, păcătoşii!

Sursa: APOLOGETICUM

O rătăcire mistică și o calomnie la adresa Bisericii Românești

 

În Ardeal catolicii împart broșuri cu viziuni mistico bolnăvicioase și calomnii la adresa Bisericii Ortodoxe.

În pagina a doua a cărții scrie cu litere îngroșate: „Se distribuie gratuit. Vă rugăm să o citiți și să o răspândiți”. Totul asemenea propagandei sectare de a lovi în ortodoxie cu scopul de a atrage enoriași.

     În mai multe localități din Ardeal se difuzează o broșură intitulată “Comoara rănilor mele este a voastră” al cărei autor e călugărul Franciscan Vasile Trifu din Baia Mare. În aceasta, autorul relatează viața unei călugărițe “vizionare” care l-a văzut pe Mântuitorul. Aceasta este Maria Marta Chambon din “ordinul Vizitațiunii”. Prima vedenie a avut-o la vârsta de cinci ani, iar în 1868 spune că l-a văzut pe Mântuitorul spunându-i să se roage rănilor Lui. Astfel, în vedenie, a aflat că există rugăciuni pentru rana de la mâna dreaptă, pentru rana de la piciorul stâng și altele asemenea. La prima vedere pare a fi o glumă cu iz religios, dar aceste “vedenii” pe care le avea “în timpul când eram vizitată de Cristos” nu sunt altceva decât înșelări drăcești.

    Dacă citim Viețile Sfinților, Patericul, Filocalia și alte cărți din comoara duhovnicească a Sfinților Părinți, vedem că sunt multe situații în care diavolul se arată unor personae luând chipul Mântuitorului, al Maicii Domnului, al unui înger de lumină etc. prin care să amăgească pe om. Sfinții respingeau aceste vedenii (sau gânduri) considerând că nu sunt vrednici să li se arate lor Mântuitorul. Uneori o făceau din smerenie, iar alteori din prudență pentru a nu cădea în capcana celui rău. Această călugăriță care avea foarte multe “vedenii” de acest gen nu le respingea, ci le scria într-un jurnal spunându-le și colegelor din mănăstirea ei, arătând prin aceasta de ce mare dar a învrednicit-o Dumnezeu. Superioara mănăstirii a tipărit multe broșuri și a redactat rapoarte care au ajuns până la papa de la Roma. Broșurile s-au vândut ca pâinea caldă, astfel încât “vedeniile” și “mesajele” trimise de Dumnezeu prin Maria Marta Chambon au adus venituri considerabile mănăstirii unde viețuia. Fenomenul e întâlnit și azi în Apus. La Fatima, Medjugorie și alte localități din Europa se săvârșesc astfel de “minuni” prin care unor copii li se “arată” Maica Domnului la anumite ore din zi pentru a transmite mesaje omenirii. Organizatorii de pelerinaje, editorii de cărți și administratorii acelor locuri (considerate sfinte) adună venituri imense în urma “mesajelor” transmise prin acei copii.

    În ceea ce privește pe Maria Marta Chambon, prin distribuirea broșurilor respective a devenit foarte cunoscută în Apus, iar în 1937  Vaticanul a depus demersuri pentru canonizarea ei. După ce a ieșit la iveală mai multe dovezi ale înşelării acesteia Papa a închis dosarul fără să ofere o explicație oficială, lăsându-l în așteptare până azi. La fel se procedează și cu Medjugorie etc. Vaticanul nu aprobă oficial aceste “vedenii” dar nici nu le contestă, în schimb veniturile curg bine. Acestea sunt lucruri care nu ne-ar fi deranjat (fiecare e liber să creadă ce dorește), dar în prefața broșurii sus amintite autorul creează câteva diversiuni îndreptate împotriva Bisericii Ortodoxe.

    Vasile Trifu afirmă că Sinoadele Ecumenice I și II susțin că doar Biserica Romei este singura deținătoare de har. Pentru justificarea acestei afirmații, autorul spune că la aceste sinoade, în simbolul credinței, s-a definitivat: “Una, Sfântă, Catolică și Apostolică Biserică”. Le amintim celor care susțin acestea că Episcopul Romei s-a despărțit de Patriarhiile Răsăritului (Antiohia, Alexandria, Constantinopol, Ierusalim) doar la 1054, iar sinoadele respective au avut loc la anii 325 și 381 când încă nu exista catolicismul. Până la 1054 apusenii mărturiseau crezul orthodox, ereziile filioque, purgatoriul, imaculata concepție, infaibilitatea, azima etc. au apărut cu câteva sute de ani după sinoadele I și II. Cuvântul “catolic” înseamnă “universal”, iar universalitatea nu se subordonează unei persoane, indiferent cât de infailibilă s-ar crede aceasta. Biserica Ortodoxă este universală deoarece e sobornicească, hotărârile ei se iau în sobor (sinoade). Afirmația că “Sfântul Părinte” e urmașul Apostolului Petru nu e nouă și nici nu o aprobăm. Am face o mică remarcă. De ce doar episcopul Romei ar fi singurul urmaș al lui Petru? Istoria ne spune că Apostolul Petru a hirotonit episcopi în peste 28 de cetăți. Oare nu ar fi corect ca toți aceștia să fie urmași ai lui Petru? Asupra acestui aspect vom reveni, în caz de nevoie, cu un material mai amănunțit.

    Autorul cărții sus amintite spune că N. Iorga, N. Dobrescu, I. Lupaș, Șt. Meteș și alți istorici români susțin că neamul nostru a fost încreștinat de Biserica Romei. Nu citează și nici nu argumentează afirmațiile, dar se folosește de aceste nume pentru a susține Biserica Romei în defavoarea celei Ortodoxe. Vasile Trifu invocă în argumentația sa cartea “Legea strămoșească” scrisă de istoricul unit Nicolae Pantea (prima apariție în 1934 și reeditată în 1968). Un cât de puțin cunoscător al istoriei care citește cărțile lui N. Pantea (și ale lui V. Trifu) observă că multe din citatele istoricilor pe care acestia le folosesc în argumentațiile lor sunt luate din context și puse în funcție de “adevărul” spre care ei doresc să tindă. Acest aspect îl consemnează și istoricii Remus Câmpeanu și Iacob Mârza în Analele Universității din Alba Iulia 6/II din 2002, p. 205-218. Personal pot să confirm că am citit cărțile lui Iorga, Meteș, Lupșa și alții dintre cei citați și nu am găsit nicăieri că aceștia ar fi afirmat că românii au fost încreștinați de Biserica Catolică. Profesorii din seminariile greco-catolice interziceau elevilor să citească “Istoria Bisericii Române” de N. Iorga pentru ca aceștia să nu cunoască poziția acestui istoric despre înființarea Bisericii Greco-Catolice în Ardeal și propaganda de susținere a uniatismului de către politica imperiului austro-ungar. Mulți elevi uniți din Ardeal, după ce citeau cărțile originale ale lui Iorga observau că diferă cu mult de ceea ce învățau ei în băncile acelor școli.

    Autorul broșurii a fost unul dintre cei mai înfocați luptători ai reînființării bisericii greco-catolice în România, după 1990, aceasta culminând cu o nouă ruptură a românilor ardeleni continuând-o pe cea de la 1700. Cu toate acestea susține că dorește unirea și împăcarea între ortodocși și greco-catolici. Frumos gestul!! Felicitări... Deranjant este felul în care călugărul franciscan, și catolicismul în general, vede înfăptuirea acestei unități religioase. Aceasta se prevede a fi cu totul străin de cugetul și trăirea neamului românesc deoarece, în opinia lui Vasile Trifu, singura variantă în care s-ar putea face această unire e cea de supunere față de papa de la Roma: “comuniunea perfectă între biserici este un imperativ cristologic, nu un moft omenesc” completând că “împăcarea frățească a tuturor creștinilor din românia cu Biserica Romei ar fi actul cel mai înțelept pe care l-ar face ierarhii bisericilor” (vezi “Graiul” din 13 aug 2011 - cotidian de Maramureș). Ne întrebăm totuși dacă catolicismul vrea unirea cu ortodoxia, de ce Vaticanul a luptat din răsputeri ca, la câteva zile după căderea comunismului, să reînființeze cu atâta înverșunare greco-catolicismul în Ardeal? De ce Vaticanul luptă cu atâta agresivitate, pe căi politice, să redobândească proprietățile primite de la habsburgi (în mare parte confiscate de la iobagii ortodocși) în timpul ocupației austro-ungare? etc…

    Dacă catolicismul este credința adevărată, îi rugăm pe cei ce impart aceste broșuri să ne spună de ce, la Sfântul Mormânt al Mântuitorului, la catolici nu a venit niciodată Sfânta Lumină, de 2000 de ani până azi, ci doar la ortodocși. Și nu doar atât, un preot ortodox, în cel mai mic rang posibil, poate să sfințească un butoi de aghiasmă, în timp ce un episcop catolic, cardinal sau chiar papa nu poate sfinți nici măcar o picătură de apă… Unde e harul din Biserica Romei?

ierom. Eftimie Mitra

Schitul “Sfinții Români” – Grădiștea