joi, 14 august 2014

Lupta cu moartea a Mioarei Grigore, o mamă cu cinci copii „Aş striga că dragostea poate învinge cancerul“



Mioara Grigore, profesoară de religie, este mamă a cinci copii şi o soţie exemplară. În urmă cu cinci ani, la doar 44 de ani, a fost diagnosticată cu cancer la sân. Medicii nu i-au dat mari şanse de supravieţuire atunci. Numai dragostea şi rugăciunile copiilor, ale soţului şi ale prietenilor adevăraţi au ţinut-o în viaţă. Momentan, starea de sănătate a doamnei Grigore este tot mai fragilă: cancerul i-a afectat şi plămânul drept şi o parte din ficat. Din punct de vedere medical, ultima şansă de vindecare este într-un institut oncologic din oraşul texan Houston, America. Pentru a ajunge acolo, Mioara Grigore are nevoie de ajutorul nostru!

http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/wp-content/uploads/2014/08/53bfab4a66cca.jpg
La o săptămână după internarea în Spitalul Militar din Bucureşti, unde i s-a scos o cantitate mare de lichid din plămânul afectat de tumori maligne, doamna Mioara Grigore îşi exprima recunoştinţa pentru toţi semenii care au contribuit la strângerea unei părţi importante din suma necesară achitării intervenţiei medicale ce i-ar putea salva viaţa: „Din 50.000 de dolari s-au strâns în jur de 30.000 de dolari, într-un timp record. A fost o minune că oamenii, aceşti îngeri pentru mine, sfinţi, au strâns bănuţi ca să plec la Houston, la un mare institut oncologic, unde un prof. dr. Burzynski are un tratament revoluţionar. Sper, nu ştiu dacă va fi şi pentru mine sau dacă va da roade, dar e o ultimă şansă de a încerca. Această ultimă intervenţie m-a slăbit foarte mult, recunosc că nu mai am energia de la început. De aceea respir oarecum greu. Am pierdut foarte mult sânge şi asta îmi dă o neputinţă pe care nu am avut-o până acum, dar cu răbdare nădăjduiesc să revin la normal cât de cât şi într-o săptămână, maximum două, cu mila Maicii Domnului şi a Bunului Dumnezeu, sper să mă operez. Mulţumesc tuturor, n-am cuvinte! Nu ştiu dacă îşi dau seama, dacă ştiu ce au făcut, cât de mult şi-au luat cerul efectiv, pentru că dacă ar vedea cum aceşti cinci copilaşi, între care un băieţel cu sindrom Down, se bucură de mămica lor zi de zi, şi-ar da seama că au făcut o faptă nemaipomenită. Din suflet mulţumesc tuturor, le-aş mulţumi zi şi noapte. Dacă nu aş obosi când aş vorbi şi aş avea un pic de aer mai mult în plămâni, aş lua o portavoce şi aş spune tuturor cât de mult îi iubesc. Nu ştiu ce să dăruiesc tuturor acelor oameni care au făcut şi fac atâta pentru mine. Le dau lacrimile mele de mulţumire, le dau recunoştinţa mea, le dau gândul meu tot cel bun şi mica mea rugăciune, aşa cum pot să o fac împreună cu copilaşii mei. Să le dea Dumnezeu multă, multă sănătate şi bucurie de a trăi şi mântuire.“


Familia, cuibul dragostei


http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/wp-content/uploads/2014/04/Familia-MIOARA-si-VIOREL-GRIGORE-din-Tartasesti-e1407284591138.jpgCu voce caldă şi zâmbet bun, mămica Mariei (12 ani), a lui Antonie (11 ani) şi a lui Nectarie (9 ani), a Macrinei (8 ani) şi a Iustinei (6 ani) aminteşte febril de un băieţel de la o şcoală din Brăneşti, care i-a scris o scrisoare în care a pus 1,5 lei şi i-a urat: „Dumnezeu să vă dea sănătate că aveţi aşa o familie, că eu nu am avut parte“. Emoţionată, doamna Mioara continuă: „M-a copleşit şi mi-am dat seama că dacă acel copil a realizat importanţa şi unicitatea familiei, atunci eu am fost mai mult decât privilegiată de mi-a dat Dumnezeu cinci copii în şase ani jumătate şi un soţ care după 15 ani mă iubeşte la fel ca la început sau poate mai mult. Dragostea familiei, Doamne, susţinerea ei e covârşitoare! De aceea aş vrea să le spun tuturor femeilor cu boli mai mult sau mai puţin grave să se agaţe de dragostea copiilor, a soţului, să le admită, să le tolereze defectele şi să vadă dincolo de orice neputinţă. Iar dacă omul acela, într-o zi câteva ore, câteva minute, a fost alături de ea, a contat enorm şi contează.“
Dragostea, cuvântul de ordine în familia Grigore. Starea de bine care îi învăluie pe toţi membrii ei şi pe prietenii lor dragi, ajutoare de nădejde. Mama Mioara, cea care pune în mişcare această forţă a inimilor, vorbeşte: „După o ieşire din spital în care vezi durere, boală, moarte, partea sufletească mai coboară câte un pic, dar am primit de fiecare dată - şi le mulţumesc din suflet tuturor oamenilor care au fost alături de mine - încurajări, dovezi de dragoste, şi de asta aş merge pe drum şi aş striga că dragostea poate învinge cancerul, poate învinge deznădejdea, poate amâna şi învinge chiar moartea.“ Astfel s-a născut „Cancerul, dragostea mea“, o carte scrisă de Mioara Grigore, care provoacă cititorului, deopotrivă, râsete în cascadă şi valuri de lacrimi. „Disperarea m-a făcut să scriu cartea, mi-era teamă că nu le-am spus celor mici, soţului meu cât de mult îi iubesc. Nici acum nu ştiu să le spun cât de mult îi iubesc, dar mi-a dat răspunsul cea mică, Iustina, de 6 ani, care alaltăieri noapte, pe la ora 11:00 (când eram cuprinsă de aşa dureri, încât pentru prima dată de când am această boală m-am rugat la Dumnezeu să facă o minune şi să mă ia mai repede, să mor mai repede), Iustina mă ia de mână şi-mi şopteşte: «Mami, ştii de ce vreau să stai lângă mine cât sunt eu mică?» Am rămas uimită, nu ştiam ce îmi va spune, după care a răspuns: «Pentru că fără tine uit să mai respir, nu mai am memoria respiraţiei». O fetiţă de 6 ani să-mi spună asta… mi-am cerut iertare de la Dumnezeu că am abdicat lupta şi a trebuit să mă ridic din nou cu sufletul“, mărturiseşte autoarea.


„Vino, Măicuţa Domnului, să-ţi spunem!“


http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/wp-content/uploads/2014/04/Mioara-Grigore-cu-copiii-la-Fundatia-Anisia.gif
O zi obişnuită în casa familiei Grigore, din comuna Tărtăşeşti, judeţul Dâmboviţa, începe în zori. Cu multă speranţă. Şi simţ al umorului, căci spune doamna Mioara: „Eu glumesc cu cei mici ca să nu vadă cât sunt de disperată, cei mici îmi mai spun glume ca eu să pot râde şi să mă întăresc. Şi am rămas aşa de vreo cinci ani. Din orice se poate scoate un zâmbet.“ Aşadar, „mă scol dimineaţa, de fapt ies de sub copii (am luat un pat mare în care să încăpem toţi, cred că am făcut o greşeală mare - n.r. zâmbeşte): Nectarie e cu capul pe gâtul meu, Iustina pe spatele meu, Macrina pe la picioarele mele. Apoi, cobor cu fetiţele în bucătărie, încercăm să facem celebra ciorbă sau supă. Maria, fetiţa cea mare, când simte că obosesc cu respiraţia, îmi spune pe un ton poruncitor: «Auzi, dragă, du-te în pat, că vin eu să te servesc, şi fără comentarii, te rog mult». Stau cu ei în pat, le mai citesc poveşti, şi ei vin cu tava la pat, cel puţin acum după operaţie, mai mergem prin livadă. Copilaşii mei au pus acum trei ani 83 de pomişori şi s-au prins 78. Aerul meu sunt ei, nu mă lasă nici un pic. Nu pot să mă pitesc pe nicăieri, mă găsesc oriunde aş fi în casă. De vreo doi ani de când tuşesc atât de rău, de-mi ies ochii şi vomit, mă tot întreb dacă le-am dat ceva, şi e o minune că încă nu tuşeşte nici unul. Nu ştiu ce mă mai ţine în viaţă, dar e copleşitor, că eu mă mir în fiecare zi că încă trăiesc, că încă sunt în mijlocul lor şi că ei deodată se luminează la faţă când mă văd, în special Nectarie. Împreună, vorba domnului Dan C. Mihăilescu, care a făcut critica la carte şi căruia îi mulţumesc din suflet, sunt cinci degete care la un moment se vor face un pumn strâns şi puternic care să ţină în el fiinţa mea, a mamei lor. Chiar aşa simt“, explică cu surâs blajin mama celor cinci copii la fel de minunaţi ca şi părinţii lor, Mioara şi Viorel.
http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/wp-content/uploads/2014/04/Maria-Grigore-e1407285277632.jpg
Îi poartă pe toţi în inima sa de mamă-eroină şi ochii i se luminează când vorbeşte de: Iustina, mezina cu gropiţe în obraji, blondă cu ochii verzi, ce inventează poveşti cu o uşurinţă uimitoare şi vrea să devină balerină; Macrina, blândă, bună şi tăcută, visează să ajungă o mare pictoriţă, în timp ce îi face mamei sale cele mai tămăduitoare masaje cu ulei sfinţit; Nectarie, suferind de sindrom Down, cel care îi spune mamei „zmeurica“, în loc de Mioriţa; Antonie, captivat de enciclopedii, de ştiinţele exacte în general, hotărât să ajungă un reputat om de ştiinţă când va creşte mare; Maria - o fetiţă de doar 12 ani, „mama mea şi mama mamei mele, care are 84 de ani. Când nu pot eu, se duce şi o spală cu atâta precizie şi rigoare, pe urmă îi dă cu pudră de talc şi îi spune: «Bunicuţo, gata, te scot la bal», şi mama mea râde. Maria e foarte matură. E premiantă, îi place mult literatura şi vrea să devină poetă.“
Cât priveşte credinţa cea dătătoare de speranţă, mai ales în caz de boală, doamna Mioara Grigore spune că a învăţat-o tot de la cei mici: „La un moment dat, îi auzeam în cealaltă camera cum se rugau şi strigau la Maica Domnului ca la o vecină de peste gard, cu atâta simplitate ca şi cum Maica Domnului era acolo lângă ei: «Maica Domnului, vino să-ţi spunem! Vino, Măicuţa Domnului, să-ţi spunem!» Cu atâta tărie credeau… Ce înseamnă această simplitate şi curăţie a inimii!“


O minune


De fiecare dată, răspunsul la rugăciunile curate ale copiilor nu întârzie să apară: „Eu am o mare problemă, dar unii doctori chirurgi nu mă cred: la anestezie nu prea adorm cu totul, mai simt dureri, mai simt lipsă de aer, e destul de groaznic, că nici nu pot spune că-i aud, sunt undeva între viaţă şi moarte. A doua oară când mi s-a întâmplat, la ultima intervenţie, simţeam că nu mai pot respira. Strigam la Măicuţa Domnului să mă ajute că nu am aer deloc şi deodată am văzut-o pe fetiţa mea de 12 ani intrând în sala de operaţii. Era foarte elegantă, într-un halat alb, a venit, mi-a şters broboanele de sudoare de pe frunte şi mi-a zis: «Mami, uite, acum o să intru în plămân, o să scot apa, totul o să fie bine şi o să te ţin de mână şi în braţe şi vei respira». Şi atâta încredere mi-a dat, încât atunci când m-am trezit din anestezie întrebam toate asistentele: «Unde e Maria mea?» Mai apoi am întrebat-o ce făcea la orele acelea şi mi-a zis că se ruga pentru mine. Faptul că Dumnezeu mi-a trimis-o în vis, în starea aceea, a fost colosal.“


„Oamenii nu ştiu cât sunt de fericiţi“


Demnă sub povara crucii ei, Mioara Grigore remarcă: „Am ajuns la concluzia că nimic nu e întâmplător şi că trebuia să am şi această boală. Mi-am dat seama că sănătatea pe care o aveţi dumneavostră e un mare dar, dar şi boala pe care o am eu e tot un mare dar, aşa că suntem iubite mult de Dumnezeu.“
Referitor la relaţia de cuplu, admite: „Am descoperit cât sunt de copleşitoare şi de salvatoare într-o relaţie răbdarea şi modul de a tolera, de a înţelege că fiecare avem defecte. Mă întreba cineva ce ne-a ţinut uniţi pe mine şi pe soţul meu atât de mult, dincolo de orice, şi i-am spus că mila, dar mila nu sub aspect jalnic sau lipsit de orice demnitate, ci mila aceea în care poţi să te pui puţin în locul celuilalt şi să-ţi dai seama cât suferă, mila aceea în care jertfa pentru celălalt e cu adevărat înălţătoare. Deci, mie mi-a fost milă de soţul meu că suferea din cauza mea, lui i-a fost milă că aveam această boală şi mila a generat o dragoste ca un tsunami. O iubită, o soţie, dacă e supărată de soţul - şi le cred şi le înţeleg -, să aibă puţină răbdare şi, în momentul în care vrea să spună ceva ce ţine de mânie, să tacă. Astfel, va simţi o eliberare, indiferent cât de mult ar jigni-o, iar soţul se va simţi vinovat şi se va întoarce, probabil, cu şi mai multă dragoste. Mi-am dat seama că puterea de a tăcea şi de a răbda într-o căsnicie sunt salvatoare.“
Şi mai spune doamna Mioara, cu vocea ei uşoară, ca de fulg: „Am realizat cum ne putem regăsi liniştea, fărâma de pace, bucuria de a trăi: întorcându-ne la lucrurile simple ale vieţii. Sunt atâtea lucruri de care nu mai avem nevoie, n-am avut niciodată, dar dacă am conştientiza... Dacă ne-am întoarce la iarba aceea din curte, la pomi, la omul de lângă noi, ca să revenim în noi înşine puţin. Epoca asta tehnologizată ne-a depărtat mult, dar dacă am căuta un pic de simplitate în toată complexitatea asta a noastră… E de mare valoare simplitatea, pentru că poţi să vezi altfel.
Oamenii nu ştiu cât sunt de fericiţi şi de asta mi-e necaz. Mă uitam astăzi la femei frumoase şi la bărbaţi înalţi, bine făcuţi, care treceau pe drum şi îmi venea să-i îmbrăţişez să le spun: «Ştiţi cât sunteţi de fericiţi că puteţi respira?», dar evident că aş fi fost luată drept o femeie un pic cam nebună. N-am îndrăznit. Oamenii nu ştiu cât sunt de fericiţi că pot respira, că au doi plămâni, că se pot bucura de atâtea daruri de la Dumnezeu, sau nu vor să mai ştie…“


Cum o puteţi ajuta


Mioara Grigore mai are nevoie de 20.000 de dolari pentru tratamentul salvator. Cei care doresc să o ajute pe mămica celor cinci copii în zbaterea ei pentru viaţă o pot face donând în următoarele conturi:
RON - RO03 BTRL 04801 20122 5679XX
EUR - RO13 BTRL EURCRT 0022567901
USD - RO17 BTRL USDCRT 0022567901
CAD - RO82 BTRL CADCRT 0022567901
Swift BTRL RO 22.
Titular cont: Viorel Grigore
Banca Transilvania/Sucursala Piaţa Chibrit, Bucureşti
Contact fam. Grigore: 0766.414.565 / 0729.875.363

O ICOANĂ PICTATĂ A MAICII DOMNULUI ÎNCHIDE ŞI DESCHIDE OCHII PERIODIC ÎN CHIP MIRACULOS

panagia

Icoana Maicii Domnului clipeşte 


luni, 4 august 2014
D. Porfiris/P. Stafila

Icoana Maicii Domnului, ce se pastreaza ca un mare odor langa Preasfântul Mormânt din Biserica Învierii de la Ierusalim, deschide si inchide ochi din când în când.
Martori oculari au filmat această mişcare tainică a ochilor zugrăviţi ai Maicii Domnului, iar o sursă a Bisericii elen-ortodoxe locale a confirmat faptul.
Credincioşii considera acest fapt drept o minune şi se roagă pentru pace în pamantul greu incercat al Palestinei.
Icoana se află, potrivit istorisirilor şi tradiţiei, pe locul unde Maica Domnului, văzându-l pe Fiul ei răstignit, a plâns.

Puteţi vedea mai jos filmarea unui amator, iar concluziile va apartin:



Traducere: http://acvila30.ro/ ; sursa: romfea.gr

luni, 11 august 2014

Erezia hirotonisirii femeii. Biserica Anglicană va avea episcopi femei



Erezia hirotonisirii femeii. Biserica Anglicană va avea episcopi femei
Biserica Anglicană a votat în favoarea hirotonisirii femeilor ca episcopi

Sinodul General al Bisericii Anglicane a votat  pe 14 iulie 2014 în favoarea hirotonisirii femeilor ca episcopi, o reformă istorică în cadrul unei Biserici profund divizate de decenii în legătură cu acest subiect, relatează AFP şi Reuters. După aproape cinci ore de dezbateri, delegaţii reuniţi la York, în nordul Angliei, în cadrul Sinodului General, organismul de conducere al Bisericii Anglicane, au aprobat propunerea de a le permite femeilor să devină episcopi. Reforma a fost promovată de arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, şi ar putea duce la hirotonisirea primei femei ca episcop la începutul anului viitor. (Sursa: Agerpres)

Înainte de a fi Arhiepiscop de Canterbury, Justin Welby a lucrat timp de 11 ani în industria petrolieră, la Paris şi Londra. Fostul petrolist are 56 de ani, este căsătorit şi tată a cinci copii. Nominalizarea lui Welby a fost aprobată de premierul britanic David Cameron şi a primit şi girul Reginei, în calitatea sa de „Guvernator Suprem al Bisericii Anglicane". La alegerea ca arhiepisop el a afirmat: "Ştiu că ne confruntăm cu probleme grele. În următoarele zece zile, Sinodul general va vota hirotonisirea femeilor ca episcopi. Voi vota "pentru" şi mă voi alătura astfel vocilor numeroase care cer Sinodului să consfinţească această schimbare. (...) Avem, de asemenea, o dispută pe tema sexualităţii. Este foarte just ca statul să definească drepturile şi statutul oamenilor care coabitează în diverse forme de relaţii, inclusiv parteneriate civile. Nu trebuie să avem nimic de-a face cu nicio formă de homofobie în cadrul Bisericii noastre."

duminică, 10 august 2014

Ierarh român mărturisitor: PS Longhin Jar. Predică împotriva ecumenismului, a actelor cu cip și a războiului fratricid dintre Rusia și Ucraina


”Toate ale tale sunt ale Mele si ale Mele sunt ale tale, da-mi pacatele tale si Eu iti dau iertarea Mea. Oare nu va cutremurati auzind cuvintele acestea. Vrea Dumnezeu  cei mai murdar de la noi, cei mai rau. Ce am strans o viata, gunoaiele acestea Dumnezeu  le cere. Nu-ti  cere nici casa ta, nici  banii tai, nici aur. Da-mi pacatele tale și eu iti dau iertarea Mea.”
: Prea Sfinţitul Longhin de la Bănceni, după rânduiala lui Dumnezeu, încă îi păstoreşte pe românii din Ţinutul Herţa şi are CUVÂNT CU PUTERE MULTĂ
Presfinţitul Longhin Jar, episcop vicar al Cernăuţiului, este ctitorul mânăstirii Bănceni din Bucovina de Nord (de fapt Ţinutul Herţa), actualmente în Ucraina. Tot el a înfiinţat şi un orfelinat de copii, ajungând sa fie efectiv tatăl adoptiv a catorva zeci dintre ei. În total mănăstirile Bănceni şi Boian pe care le păstoreşte Prea Sfinţitul, au grijă de peste 400 de copii orfani.
Reamintesc ca în luna aprilie Prea Sfinţitul a fost internat in Germania din cauza unui preinfarct. După cum se poate vedea este întreg şi slujeşte. Mulţumim lui Dumnezeu ca l-a însănătoşit! Să ne rugăm să-l ţină mult timp de aici înainte in viaţă, sănătos şi cu putere, căci românii din Ucraina au nevoie de el.

http://danielvla.wordpress.com/2014/07/31/prea-sfintitul-longhin-de-la-banceni-dupa-randuiala-lui-dumnezeu-inca-ii-pastoreste-pe-romanii-din-tinutul-herta-si-are-cuvant-cu-putere-multa-video/
Iata comentariul cititorului Copilash said, on iulie 30, 2014 at 12:44 pm de pe Saccsiv:
 CUVANT CURAJOS: Parintele Jar despre situatia din Ucraina
Am fost in Bucovina de Nord din Ucraina in weekend-ul acesta. Am aflat de “revolutia mamelor” cu putin inainte de a trece granita. Destinatia noastra era Manastirea Banceni. Ca sa ajungem la manastire am luat-o pe drumuri secundare. Duminica, la Sf. Liturghie – care s-a tinut in biserica mare – dupa citirea evangheliei, Parintele Jar a tinut predica (voi incerca mai jos sa sintetizez cele spuse de dansul):

1) a condamnat actiunile guvernamentale referitoare la incorporarea fortata a tinerilor si maturilor din Bucovina de Nord si restul tarii.
2) a denuntat minciunile din massmedia: a spus ca sunt zeci de mii de morti pe frontul din estul Ucrainei si nu cateva sute cum se zice in presa;
3) a condamnat conducrerea Ucrainei (presedinte, guvern, armata, jandarmerie, politie) cei care genereaza fraticidul din tara;
4) a condamnat pe patriarhul filimon al bisericii ucrainei (care s’a rupt de ortodoxia care tine de moscova) si care a binecuvantat razboiul;
5) a poruncit poporului sa nu mearga la razboi, sa nu traga cu arma si sa nu omoare alti semeni si a precizat ca nu da binecuvantare pentru asa ceva;
6) a indemnat poporul la rugaciune si pocainta (la citirea Sf Scripturi, Psaltire si actiste);
7) a precizat ca ceea ce se intampla sunt semne ale sfarsitului si ca Sfintii Parinti au proorocit aceste lucruri;
8) a indemnat hotarat oamenii sa nu accepte cipurile pe actele lor si mai ales in trupul lor;
9) a amintit de Parintele Justin Parvul (l’a numit “Parintele inflacarat al Poporului Roman”) si de profetia acestuia;
10) a condamnat ecumenismul si ereziile care sunt promovate in randul poporului si a indemnat la pastrarea credintei ortodoxe autentice si la implicarea activa a oamenilor in viata bisericii;
11) la adunarea de dupa Liturghie a marturisit despre Oastea Domnului si despre rolul acesteiea in devenirea lui duhovniceasca: a spus ca daca nu era Oastea Domnului el ar fi fost acum la eretici, ca aceasta la salvat de la pierzare;
12) parintele Jar se simtea foarte rau cu sanatatea, se vedea pe chipul sau suferinta fizica si durerea sufleteasca pentru cele ce se intampla;


sursa: saccsiv

sâmbătă, 9 august 2014

Idei de predici la duminica a noua după Pogorârea Sfântului Duh

PS Ioan Mihaltan, episcopul Oradiei

Ev. Matei XIV, 22-34
1.În ceasurile grele însuşi Mântuitorul a socotit că are lipsă de întărirea firii omeneşti, în ipostasusl Său. Această întărire o aştepta de la Dumnezeu-tatăl şi Duhul Sfânt.
2.Sunt foarte multe evenimente din viaţa Mântuitorului pe care Sf. Scriptură nu ni le împărtăşeşte, deci nu le cunoaştem. Este inadmisibil să acceptăm ca revelată numai Sf. Scriptură nu şi Sf. Tradiţie.
3.Şi în cazul de faţă ne punem întrebarea ce fel de rugăciuni a rostit Mântuitorul în munte singur fiind? Ce frământări sufleteşti avea ne rămân necunoscute nouă.
4.Destul că după astfel de retrageri în singurătate se întorcea mai puternic, întărit în puteri dumnezeieşti. Ar fi recomandat şi pentru noi ca în tulburările noastre lăuntrice să practicăm astfel de retrageri în singurătate, să vorbim cu noi înşine şi cu Dumnezeu, dar de obicei nouă  nu ne convine să ne retragem singuri. De ce? Ne îngrozim de dezordinea noastră lăuntrică şi atunci ca să ne relaxăm oarecum încercăm diferite feluri de mângâieri uşoare, de nădejdi slabe, de plăceri trecătoare, căutăm  întâlnire cu semenii noştri care şi ei de obicei nu dovedesc o ordine lăuntrică sănătoasă. Astfel ne complicăm situaţia lăuntric, ne agravăm liniştea noastră sufletească.
5.Bine ar fi să ne punem la punct dezordinea noastră sufletească. Atunci  retragerea în singurătate şi o întâlnire a noastră cu Dumnezeu ar fi o mare linişte sufletească şi o mare bucurie. Numai oamenilor maturi sufleteşte cum sunt de fapt Sf. Părinţi ai Bisericii iubesc singurătatea şi se simt bine în singurătate.
6.Oricum, ar fi de dorit şi pentru noi cei de rând unele retrageri în singurătate , în meditaţii mai adânci despre lăuntrul nostru, în prezentarea lăuntrului nostru înaintea  lui Dumnezeu ca să fim întăriţi prin rugăciune şi har.
7.În urma acestor practici am fi mai liniştiţi, mai echilibraţi, mai statornici pe a binelui cărare.
8.Lipsa Mântuitorului din mijlocul ucenicilor era lipsa liniştii sufleteşti. Prezenţa frământărilor, a tulburărilor lăuntrice asemenea valurilor mării.
9.Fără prezenţa Mântuitorului în cele din lăuntru ale noastre nu există linişte sufletească.
10.Încă o dată dovedeşte că Creatorul este stăpânul  creaţie Sale şi creaţia ascultă de stăpânul ei. Marea se supune poruncilor Mântuitorului şi se linişteşte spre marea mirare a Sf. Apostoli.
11.Oamenii cu slăbiciuni şi ei supuşi fricii şi îngrijorărilor în faţa furtunilor vieţii ca şi Sf. Apostol Petru în slăbiciunea credinţei lui. Ei se întrebau asupra puterii Mântuitorului asupra făpturii, tot ca o slăbiciune a credinţei lor:”Cine este Acesta că şi vântul şi marea îl ascultă?”
12.Sunt diferite frici, unele distrugătoare de stări sufleteşti  şi pierzătoare de frumuseţi sufleteşti, dar altele sunt întremătoare, folositoare cum este frica de Dumnezeu socotită început de înţelepciune.
13.Avem lipsă de întărirea în credinţă în faţa greutăţilor vieţii. Singură această întărire ne salvează. Nu este uşoară întărirea în credinţă. Ea presupune potolirea patimilor prin înfrânare şi mult ajutor şi har din partea lui Dumnezeu.
14.Faptul că Mântuitorul tinde mâna lui Petru şi-l salvează din valuri, deşi îl mustră cu blândeţe, dovedeşte că Dumnezeu ne ajută în ceasuri grele  chiar dacă suntem nevrednici şi  puţin credincioşi.
15.Dacă vrem să comparăm corabia cu Biserica se cade să avem convingerea că toată ocrotirea şi liniştea sufletească o găsim în Biserică, în dreapta ei învăţătură şi în darurile ei. În afara ei sunt mari valuri şi zbuciume şi nelinişti sufleteşti. Pentru toate aceste binefaceri ale Bisericii asupra noastră se cade să-I mulţumim lui Dumnezeu, să închinăm toată viaţa Lui încredinţându-ne puterii dumnezeieşti asemenea Apostolilor din corabie împreună cu Mântuitorul.
16.Numai cu puterea dumnezeiască putem trece marea valurilor vieţii. Să ne păstrăm casa familiei noastre, să trecem peste valurile vieţii, să ajungem cu linişte la casa noastră asemeni Mântuitorului în ţinutul Ghenizaretului.


(Text preluat din PS Ioan Mihălţan, episcopul Oradiei  „Idei din Sfintele Evanghelii pentru predicile duminicilor şi sărbătorilor de peste an”, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, 1999, p.78)

joi, 7 august 2014

Cum au fost maghiarizate numele românilor din Ardeal la sfârşitul anilor 1800. Avram Iancu a devenit Iank Abraham






Cum au fost maghiarizate numele românilor din Ardeal la sfârşitul anilor 1800. Avram Iancu a devenit Iank Abraham
Oraşul Câmpeniu din Munţii Apuseni a devenit Cîmpeni apoi Topánfalva/Foto colecţia Florin Bota

























Elevii români care urmau, la sfârşitul anilor 1800, şcoli maghiare se trezeau cu numele maghiarizat. „Tehnica“ nu-i ocolea nici pe recruţi, care intrau în armată cu un nume şi se lăsau la vatră cu altul. În 1897, Parlamentul din Budapesta a votat legea maghiarizării numelor oraşelor şi satelor româneşti din Transilvania. Multe localităţi cu sufixul „u” au rămas fără el. Vă prezentăm câteva exemple din zona Munţilor Apuseni: Albacu a devenit Albac şi pe urmă Fehervölgy, Buciumu a devenit Bucium apoi Bucsóny, Câmpeniu a devenit Cîmpeni apoi Topánfalva, Ponorelu a devenit Ponarel apoi Ponorel, Sohodolu a devenit Sohodol, apoi Aranzosszohodol, Peleşu a devenit Peleş apoi Peles, Cărpinişiu a devenit Cărpiniş apoi Abrudkarpenyes, Lăpuşu a devenit Lăpuş (Arieşeni) apoi Lepus, Mogoşu a devenit Mogoş, apoi Mogos. Eliminarea elementelor caracteristice numelor româneşti Un an mai târziu, în 1898, a apărut lucrarea lui Simon Telekes: „Cum să maghiarizăm numele de familie”. În baza acestei lucrări s-au găsit cele mai perfide căi de maghiarizare a numelor româneşti, a căror consecinţe le trăim şi astăzi. Elevii care urmau şcoli maghiare se trezeau cu numele maghiarizat: Avram Iancu devine Iank Abraham. În armată recrutul intra cu nume românesc şi la lăsarea la vatră îl avea maghiarizat: Furduiu Dumitru a devenit Fúrdui Demeter, Furduiu Ioan a devenit Fúrdui Ianoş, Furduiu Nicolae a devenit Fúrdui Miklos. După cum se vede a fost eliminat sufixul „u” şi s-a pus accent pe prima silabă a numelui de familie. Documentele de arhivă cercetate de profesorul Ilie Furduiu pentru studiul „Momente din lupta românilor împotriva maghiarizării înainte de 1918“ , ne ajută să aflăm cum au fost maghiarizate numele românilor din Ardeal. În prezent întâlnim atât numele românesc cât şi cel maghiarizat: Ancău – Anca, Ardeleanu – Ardelean, Albu – Alb, Abrudeanu – Abrudean, Aiudeanu – Aiudean, Aronu – Aron, Adamoviciu – Adamovici, Baicu – Baic, Balosu – Balos, Barbu – Barb, Beldeanu – Beldean, Beleiu – Belei, Berindeiu – Berindei, Bârluţiu – Bârluţ, Bârzu – Bârz, Boariu – Boar, Bolunduţiu – Bolunduţ, Breazu – Breaz, Briciu – Brici, Bugnariu – Bugnar, Bumbu – Bumb, Boieriu – Boer, Boncuţiu – Boncuţ, Buzgariu – Buzgar, Blagu – Blag, Botariu – Botar Boancăşiu – Boancăş, Bartocu – Bartoc, Burzu – Burz, Bobariu – Bobar, Boldu – Bold, Barţiu – Bariţ, Bogdanu – Bogdan, Cacoveanu – Cacovean, Cadariu – Cadar, Cărpinişanu – Cărpinişan, Câmpeanu – Câmpean, Cernăianu – Cernăian, Ciorogariu- Ciorogar, Cipariu – Cipar, Cişmaşu – Cişmaş, Ciurariu – Ciurar, Cârnaţiu – Cârnaţ, Cojocaru – Cojocar, Comăniciu – Comănici, Coşeriu – Coşer, Covaciu – Covaci, Craiu – Crai, Crăciuneanu – Crăciunean, Creţiu – Creţ, Cucerzanu – Cucerzan, Curuţiu – Curuţ, Coroiu – Coroi, Ciobanu – Cioban, Corlaciu – Corlaci, Cuteanu – Cutean, Chirtopu – Chirtop, Cotişelu – Cotişel, Crişanu – Crişan, Coroianu – Coroian, Danciu – Danci, Dăianu – Dăian, Deceanu – Decean, Dogariu – Dogar, Doţiu – Doţ, Drăghiciu – Drăghici, Drăgoiu – Drăgoi, Dreghiciu – Dreghici, Dumitraşu – Dumitraş, Davidu – David, Dragoşu – Dragoş, Drăganu – Drăgan, Fleşeru – Fleşer, Furduiu – Furdui, Fiţiu – Fiţ, Fişteriu – Fişter, Fărcaşiu – Fărcaş, Fodoru – Fodor, Grosu – Gros, Gomboşiu – Gomboş, Grozavu – Grozav, Giurgiu – Giurgi, Glodariu – Glodar, Haţeganu – Haţegan, Horhoiu – Horhoi, Henegariu – Henegar, Hanganu – Hangan, Haneşiu – Haneş, Haiducu – Haiduc, Hanganu – Hangan, Iancu – Ianc (Iank), Ilieşiu – Ilieş, Huţiu – Huţ, Ienciu – Ienci, Indreiu – Indrei, Jeleriu – Jeler, Jurju – Jurj, Jinariu – Jinar, Joldişiu – Joldiş, Leahu – Leah, Lucaciu – Lucaci, Lupu – Lup, Leheneanu – Leheni, Lungu – Lung, Lupuţiu – Lup, Lobonţiu – Lobonţ, Lazăru – Lazăr, Macoveiu – Macavei, Mateiu – Matei, Mărgineanu – Mărginean, Miheţiu – Miheţ, Mocanu – Mocan, Mogoşanu – Mogoşan, Morariu – Morar, Munteanu – Muntean, Marcu – Marc, Mureşanu – Mureşan, Micu – Mic, Mihu – Mih, Morcanu – Morcan, Matesu – Mateş, Moguţiu – Moguţ, Nanu – Nan, Neagu – Neag, Novăceanu – Novăcean, Neamţu – Neamţ, Nemeşiu – Nemeş, Olariu – Olar, Oniciu – Onici, Oneţiu – Oneţ, Olteanu – Oltean, Opincariu – Opincar, Opreanu – Oprean, Ordeanu – Ordean, Orăşanu – Orăşan, Oţoiu – Oţoi, Păcurariu – Păcurar, Pătruţiu – Pătruţ, Popoviciu – Popovici, Puşcaşiu – Puşcaş, Poienariu – Poienar, Pruneanu – Prunean, Podariu – Podar, Potinteiu – Potintei, Pavenu – Paven, Poganu – Pogan, Purcelu – Purcel, Puşcariu – Puşcar, Plicul – Plic, Râsteiu – Râstei, Rusu – Rus, Radu – Rad, Raţiu- Raţ, Roşianu – Roşian, Rotariu – Rotar, Raiu – Rai, Sârbu – Sârb, Salcău – Salcă, Sântimbreanu –Sântimbrean, Străjanu – Străjan, Sasu – Sas, Sitaru – Sitar, Surdu – Surd, Stanu – Stan, Scrobu – Scrob, Suciu – Suci, Şerbu – Şerb, Ştefănuţiu – Ştefănuţ, Şortanu – Şortan, Stiopu – Stiop, Fătu – Făt, Târnoveanu – Târnovean, Trifu – Trif, Tătaru – Tătar, Turcu – Turc, Ursu – Urs, Voicu – Voic, Văcariu – Văcar, Vlaicu – Vlaic, Vârtanu – Vârtan etc. Din exemplele de mai sus constatăm că autorităţile vremii au suprimat sufixul „iu” sau „u”, care era caracteristic numelor româneşti. În 1907, Anton Husza-Herskovitz a tipărit, pentru guvernul maghiar, cartea „Românii din Ungaria”. În lucrare se dau sfaturi guvernanţilor cum să-i maghiarizeze pe români folosind cele mai draconice metode şi restricţii pentru: biserici, şcoli, presă.(Articol scris de NICU NEAG)





sursa: adevarul.ro

marți, 5 august 2014

Idei de predici la Schimbarea la Faţă a Domnului Iisus Hristos

PS Ioan Mihaltan, episcopul Oradiei,

 Ev. Matei XVII, 1-9

1.În providenţa Sa dumnezeiască Mântuitorul cunoştea foarte bine fiinţa omului şi încerca să aplice pentru binele Lui diferite încercări. Una dintre cunoştinţele pe care le avea Iisus despre om credem că era cea a nestatornicirii fericirii omeneşti, de reacţii atât de diferenţiate în faţa unor evenimente şi realităţi.
2.De fapt, este o mare plinire statornicirea pe a binelui cărare.
3.De obicei, pe cărările vieţii omului este într-o continuă urcare şi coborâre, o continuă nestatornicie.
4.Cunoscând cele zise mai sus Mântuitorul îşi dădea seam de simţămintele Apostolilor mai ales la răstingnire.
5.Rostul schimbării la faţă a fost acela de a-i preveni pentru această sminteală. Cu toate acestea Sf. Apostol Petru a căzut pradă lepădării, dar aducându-şi  aminte de unele evenimente din viaţa Mântuitorului a ajuns să plângă cu amar, să scape de acea împietrire sufletească ca rezultat al unor păcate neregretate prin pocăinţă sinceră.
6.Schimbarea la faţă era totodată un argument al dumnezeirii Mântuitorului, o realitate a vieţii veşnice, o realitate mai presus de minte şi cuvânt, un argument  puternic pentru om ce însemnează a cunoaşte pe viu pe Dumnezeu şi a trăi bucurii duhovniceşti sub căldura şi lumina Sf. Duh exprimate prin cuvintele „ ce bine ne este nouă să fim aici” cu un dor de prelungire a acestei bucurii duhovniceşti, dar ele rămân momente din când în când pe cărările vieţii pentru întărirea noastră în desele slăbiciunii.
7.Taborul s-a repetat în viaţa sfinţilor Bisericii, de aceea ei au rămas statornici pe a binelui cărare chiar dacă după ispitiri şi slăbiciuni omeneşti provocate de puterile amăgitoare şi-ngăduite pedagogic de Dumnezeu.
8.O asemenea experienţă a fost redată din viaţa Sf. Serafim de Sarov care vrând să dovedească ucenicului frumuseţile lucrurilor Sf. Duh l-a dus la o margine a pădurii, iarna, ucenicul a văzut acea lumină de pe Tabor în faţa Sf. Serafim, acelaşi miros de bună mireasmă, aceeaşi căldură sufletească.
9.E semnificativă prezenţa lui Ilie şi Moise pe Tabor. Încercând a da o explicaţie, aceste două persoane reprezintă Legea şi râvna pentru păzirea poruncilor, condiţii principale pentru mântuire şi totodată o evoluţie a desăvârşirii de la Legea Vechiului Testament la Legea iubirii, de la râvnă pentru plinirea legii la râvna duhovnicească. Un drum al desăvârşirii de la facerea lumii a Lui în împărăţia  Sa trăită nu numai în veşnicie, dar şi în viaţa vremelnică.
10.Rămâne pe Tabor şi o prezenţă  a Treimii ca şi la Botezul Domnului: luminile Duhului, glasul Tatălui şi prezenţa Fiului, realitatea dumnezeiască a prezenţei luminii şi a bucuriei.
11.Acesta este Dumnezeul creştinilor care S-a arătat în această  prezenţă.
12.Firea omenească nu poate suporta dumnezeirea în toată strălucirea Sa: s-au aruncat cu feţele la pământ şi s-au spăimântat. Era explicabil. E explicabil şi cum a venit la noi Dumnezeu nu în toată slava Lui, ci în chip de rob, dar totuşi arătându-şi slava Sa dumnezeiască la deosebite evenimente ca pe Tabor.
13.Faptul că au făcut o dublă experienţă a Mântuitorului plin de slavă şi a Mântuitorului întrupat ca Fiu al Omului le-a putut întări un echilibru al dreptei judecăţi.
14.Porunca de a nu spune numănui până la înviere e semnificativă. De ce ? Pentru că firea omenească greu îşi poate închipui măririle dumnezeieşti expuse de alţii dacă această fire nu are personal această experienţă de pe Tabor unor oameni departe de această experienţă şi poate zadarnic propovăduiau Sf. Apostoli experineţa de pe Tabor unor oameni departe de această experienţă, rămânând fiecare să dobândească experienţa sa în urma învierii Mântuitorului Iisus Hristos.
15.Pe cărările vieţii noastre de creştini este necesară repetarea Taborului posibil omeneşte pentru a nu fi doborâţi sub puterea atâtor dezamăgiri cunoscute de noi oamenii.
16.Să ne străduim luptând contra păcatelor pentru dobândirea luminii şi bucuriei duhovniceşti mijloc de întărire a noastră în credinţa în Dumnezeu şi ca o cunoaştere autentică  măririlor dumnezeişti, convinşi  în urma acestor experienţe de existenţa vieţii veşnice, asemenea sfinţilor şi martirilor Bisericii noastre.

300-303