vineri, 10 mai 2024

ierom. Gherontie Nica: "21 de rubini" nu este un film duhovnicesc, iar actorii renumiți sunt aduși pentru a da greutate filmului.

 Câteva gânduri despre filmul "21 de rubini"

 
     Mult-trâmbițatul film mi-a lăsat un gust amar. E ca un film despre Înviere, făcut de catolici; adică pune accentul mai mult pe Patimile lui Hristos, decât pe Înviere. În altă ordine de idei, se pune accentul mai mult pe corupția și degradarea morală din Biserică, decât pe sfințenia slujitorilor ei, de parcă ar fi un documentar veninos, marca RECORDER, decât creația unui preot ortodox. Preotul - fost legionar - cu viață sfântă, Alexie e creionat palid și în puține minute, în oglindă cu profesorii, protopopii și episcopii corupți și depravați, zugrăviți grobian în culori atât de vii și cărora li se acordă mult prea multe minute de filmare. E drept că filmul pune pe tapet anumite nereguli din Biserică, care este somată să le îndrepte (vezi scena cu călugării plecați în America ca șoferi pe tir, în urma abuzurilor mitropolitului).

    Apoi, care este mesajul filmului? Dacă se vrea unul duhovnicesc, promiscuitatea din film (cu scene semierotice și sâni aproape dezgoliți) vin să infirme acest lucru. Că scopul filmului este unul strict comercial, o dovedește semierortismul menționat mai sus - care nu-și avea locul într-un film duhovnicesc -, cât și pleiada de actori renumiți, străini și autohtoni, care are un singur scop: să de-a greutate și notorietate filmului. Totodată, este bizară și proiecția filmului la un post de televiziune nu tocmai prieten cu Biserica și valorile ei, chiar a doua zi de Paște.

    O altă întrebare care se pune, este sursa finanțării filmului, pentru că nu poți să convingi atâția actori cunoscuți - mai ales străini - să-ți joace într-un film pe bani puțini. O altă chestie dubioasă este călătoria la Moscova, la un festival de film, a preotului-regizor care pretinde că s-a întâlnit cu Puțin. Această pretinsă vizită este lansată în spațiul mediatic românesc de Cosmin Gușă (personaj controversat cu o preocupare și mai controversată în popularizarea filmului) pe site-ul acestuia SolidNews. Însă dl. Gușă nu catadicsește să ne dea și sursele informației sale - așa cum ar face orice jurnalist serios și onest -, ci lansează o afirmație fără acoperire. Nici o sursă mediatică rusească - după cercetările unora - nu confirmă faptul că p. Ciprian Mega a fost primit de Putin. Ceea ce contrariază și mai mult, este faptul că și preotul-regizor alimentează acest folclor (vezi interviul cu Cristoiu).

Rezumând, nu ne rămâne decât o singură întrebare (cât o veșnicie): Cui prodest?

 

P.S.:

Am auzit voci care susțineau caterisirea părintelui Mega pentru sminteala făcută de acest film în sufletele credincioșilor simpli, care mai cred în sfințenia Bisericii. Nu e competența mea să mă pronunț. Însă, l-aș invita pe părintele să reflecteze profund, dacă prin acest film al lui, pliroma Bisericii primește zidire duhovnicească sau, din contră, se face multă sminteală. Chiar, dacă este un act artistic, impresia care rămâne este una sumbră, alimentată de mediile antibisericești: Biserica este adăpostul tuturor depravaților și degradaților moral, care își ascund patimile sub reverenzi și epitrahile. Că lucrurile au și o parte de adevăr, este lucru știut (vezi cazurile Pomohaci, P.S. Corneliu Bârlădeanu etc.). Dar, să generalizezi anumite excepții, este lucru cu adevărat diavolesc. Iar filmul "21 de rubini" a reușit să facă asta - din păcate - cu asupra de măsură. Eu însumi - ca absolvent de seminar și facultate de Teologie - pot da mărturie că accederea mea în aceste instituții de învățământ, a fost pe efort și învățare. Nici nu mi s-a cerut șpagă, nici părinților mei. Și ca mine sunt nenumărați absolvenți care, de asemenea, pot da mărturie. Că unii au intrat pe plie și șpăgi, este posibil. Nu neg. Dar, să generalizezi anumite excepții, este greu de înțeles, mai ales că regizorul este și preot ortodox. Și încă unul de calitate; valoros. Râvnitor pentru cele sfinte. Ce a fost în mintea părintelui Ciprian Mega, când a gândit acest scenariu, rămâne o mare dilemă pentru mine și, probabil, pentru mulți.

 

ieromonah GHERONTIE NICA

 

    *        *        *        *        *        *

Nota redacției

     Subscriem întru toate celor spuse de părintele Gherontiede din Hațeg, jud. Hunedoara. Am preluat textul integral de pe un grup de whatsapp al unor preoți. Am vrea să adăugăm și faptul că susținătorii filmului sunt persoane din mediul anti ortodox, din diferite loje masonice, dar și din medii pro-ruse din România. Acestora au căzut pradă unii din mediul ortodox, tot mai puțini de altfel, având conflicte cu superiorii lor ierarhici sau răzvrătiți și cu anumite frustrări personale, cum e cazul unor nepomenitori care sunt foarte vehemenți pe rețelele de socializare ascunzându-se în spatele unor pseudonime și conturi fictive.
     Regretăm și atitudinea părintelui Andrei Aldea, care, cu multă înverșunare apără acest film susținând în mod inconștient că această blasfemie la adresa Bisericii (nu doar a clerului) ar putea aduce îndreptări. În realitate, după cum se observă, a adus doar sminteli. Practic, am putea spune că întreg mecanismul din spatele filmului, si-a atins scopul într-o oarecare măsură deoarece vine din partea unei persoane care se prezintă din interiorul Bisericii, după modelul fostului preot Daniel Bălaș de la Constanța, dar mai elevat.
      Referitor la asemănarea controversatului preot orădean cu RECORDER, amintim că între cele două părți există o colaborare, uneori felicitându-se reciproc pentru denigrările la adresa Bisericii.     
     Așteptăm o decizie a BOR, sau măcar o reacție asupra calomniei aruncată asupra ortodoxiei însăși prin acest film, pe care noi îl considerăm o lucrare demonică.

Vă prezentăm cum este văzut din perspectiva masoneriei acest film:
https://rumble.com/v4u43vt-dorel-vian-i-21-de-rubini-unelte-ale-masoneriei-oculte-si-propaganda-new-ag.html

 

miercuri, 1 mai 2024

“Pr. Ciprian Mega mi-a sugerat să nu mai fac dezvăluiri despre senatoarea Șoșoacă și masonul Dorel Vișan” - spune părintele Eftimie Mitra

 “Rușii vor să aibă cât mai mulți oameni în parlamentul României și structurile statului nostru, ceea ce nu ar fi rău pentru că ar mai echilibra situația geopolitică din România. Nici față de occidentali nu trebuie sa fim așa obedienți. În multe lucruri le dau dreptate rușilor, în mod special în chestiunea LGBT, dar noi avem lupta noastră în România care trebuie să ne-o ducem singuri, fără ruși, altfel ne luăm rămas bun de la Basarabia pentru totdeauna. În ce privește impunerea ideologiei LGBT va trebui să luptăm din răsputeri la conștientizarea fiecărui om până va trece acest val. Ați văzut ce au făcut grecii? Biserica va avea un rol important și la momentul potrivit își va face datoria” (ieromonah Eftimie Mitra)

 Pr. Eftimie Mitra, a făcut o anchetă jurnalistică în care dezvăluie misterele ce se ascund în spatele filmului “21 de rubini” și legăturile dubioase cu agenți FSB și reprezentanți ai diplomației ruse.
Detalii vedeți aici:
https://wordpress.com/post/asociatiasarmizegetusaregia.wordpress.com/112

Printre alte detalii despre subiect, în acea anchetă se relatează că în urmă cu câteva luni, preotul Mega i-a sugerat să nu mai facă anchete jurnalistice despre senatoarea Diana Șoșoacă și nici despre masonul Dorel Vișan. În acest context, l-am contactat telefonic pe preotul Eftimie care a confirmat că informația este reală:

 

marți, 30 aprilie 2024

Cine este magnatul rus care susține la Moscova filmul "21 de rubini".

  Un film cu bătaie lungă

Susținere moscovită pentru un film românesc

Konstantin Valeryevich Malofeev, născut pe 3 iulie 1974, este un om de afaceri rus,  director al unei asociații non-guvernamentale și pro-monarhistă numită  Societatea pentru dezvoltarea educației istorice ruse „Vulturul cu două capete”.  El este președintele Media Group Tsargrad, dedicat creștinismului ortodox rus și care îl sprijină pe președintele rus Vladimir Putin. Este co-fondator al fondului internațional de investiții Marshall Capital Partners, membru al consiliului de administrație al parteneriatului non-profit Safe Internet League (o organizație non-guvernamentală rusă creată pentru a cenzura așa-numitul „conținut periculos de pe internet”) și președinte al Fundației Caritabile Sfântul Vasile cel Mare.

luni, 29 aprilie 2024

Marian Maricaru despre minciuna lui Ciprian Mega care pretinde public că ezoteristul Dorel Vișan ar fi ieșit din masonerie.

 În timp ce pr. Ciprian Mega se chinuie să-l “reabiliteze” pe misionarul New Age -ist, Dorel Vișan, marele “maestru” din loja Umaniterra, se simte onorat că face parte din masonerie. Care e scopul lui Mega?


În gândirea masonilor anul 2024 nu este anul mântuirii și al grației/ harului venit prin lucrarea lui Hristos, ci anul 2024 este "profan". Înțelegeți blasfemia și lepădarea chiar și numai din această afirmație? Dar faptul că un om botezat și care a primit Duhul si pe Hristos euharistic spune când este inițiat în masonerie că el a venit de la întuneric la lumină, că până atunci era profan și neinițiat? Nu există inițiere mai mare decât Tainele de Inițiere creștin-ortodoxe: Sf. Botez, Sf. Mirungere și Sf. Împărtășanie în cadrul Tainei Sinaxei Euharistice! E clar cât de "ieșit" din Masonerie este Dorel Vișan.

Marian Maricaru

E clar și că treaba s-a petrecut în mod real și foarte recent, anume acum 2 săptămâni. Ce se mai chinuie unii să facă "control damage"... Vedeți și bălăriile spuse în filmarea aceasta și în descrierea ei, ca să știți al cui mare maestru este pseudo "retrasul" Mare Maestru pe viață căruia îi trebuie lepădare publică de masonerie și neopăgânisme, spovedanie și Taina Mirungerii pentru a reveni în Biserică, de unde s-a aruncat pe sine afară.

Pe când o nouă invitație la Trinitas TV să se pocăiască public, precum public a proferat newage-ismele? De ce televiziunea finanțată din banii credincioșilor difuzează astfel de idei? Se putea măcar edita post filmare. Faptul că nu s-a făcut arată ceva. Și nu de bine!

 

Sursa, comentariul lui Marian Maricaru: https://www.facebook.com/share/p/5g9zoxKrwgsXYJEF/

 

joi, 25 aprilie 2024

Cine si de ce se cramponează de Arhiepiscopia Sucevei?

În virtutea dreptului la replică, 

pr Mihai Valica:

Stimați jurnaliști și reporteri ai RadioTOP Suceava: https://www.radiotop.ro/tableta-zilei/arhiepiscopia-sucevei-si-radautilor-buna-de-plata-cu-milioane-de-euro-foto.html, din data de 23 Aprilie 2024 – Tableta zilei

 

            Întrucât ați trecut de la muzica pop-rock direct la domeniul istoriei Fondului Bisericesc Ortodox Român al  Bucovinei și vă erijați în acuzatori justițiabili și deontologii zilei, privind denumirea firească de „Palatul Dornelor”, dată de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, în virtutea dreptului la replică, vă transmit următorul răspuns:

Patriarhul Constantinopolului a repus în drepturi 5 preoți ortodocși lituanieni caterisiți de Biserica Lituaniei (Patriarhia Rusă)

pr. Gintaras Sungalia
Patriarhia Constantinopolului a reinstalat cinci preoți ortodocși lituanieni caterisiți, potrivit lui Gintaras Sungaila, unul dintre preoții afectați.

„A răspuns apelului nostru și a anulat hotărârile anterioare ale instanței ecleziastice", a declarat Sungaila vineri, adăugând că Patriarhia Constantinopolului este "cea mai înaltă instanță de apel".

Sungaila și alți patru preoți – Vitalijus Mockus, Vitalis Dauparas, Georgij Ananjev și Vladimir Seliavko – au fost caterisiți vara trecută prin decretele Mitropolitului Inochentie, care conduce Biserica Ortodoxă Lituaniană și este subordonată Patriarhiei Moscovei.

Preoții au apelat apoi la Patriarhul Bartolomeu I al Constantinopolului.

Anterior, cei cinci preoți au susținut că au fost caterisiți din cauza opoziției lor publice față de invazia rusă a Ucrainei.


Sursa: https://www.lrt.lt/en/news-in-english/19/1917248/constantinople-patriarch-reinstates-5-defrocked-lithuanian-orthodox-priests

Traducere în limba română: Alexandra Cotoraci

miercuri, 24 aprilie 2024

Agentul Rusiei Marchel Mihăiescu: corigent la istorie sau propagandist al Moscovei?

Preotul Dumitru F. Jurca: “Frații noștri ruși ortodocși trebuie să înțeleagă că nu e bine să poftești din ceea ce este al aproapelui tău. Basarabia e teritoriul canonic al Bisericii Ortodoxe Române.”

 


Ca urmare a unor cuvântări anti-românești și anti-BOR ale unor ierarhi din cadrul Mitropoliei “Chișinăului și a întregii Moldove” subordonată Moscovei, dintre care se evidențiază PS Marchel de Bălți și Fălești, apar unele tensiuni în rândul populației dintre Prut și Nistru. Recent Marchel Mihăescu a adus noi calomnii și atacuri la adresa României si a Bisericii Românești pe care le cataloghează “apel la conștiință”.
Conform modelului propagandistic rusesc, ierarhii Bisericii Ruse din Moldova, susțin că Stalin a eliberat Moldova de români, iar limba moldovenească nu este aceeași cu limba română, pretinzând că românii și moldovenii ar fi popoare diferite.

Discursul aberant al ierarhului Bisericii Ruse poate fi văzut aici:
https://youtu.be/yiL1c3KL4cU?si=1RozvQMsSHIvIM53

Un răspuns acestor afirmații anti-românești, îl oferă preotul Dumitru Florian Jurca din Oradea, care aduce câteva lămuriri în acest sens: