luni, 16 ianuarie 2012

Episcopul Sofronie al Oradiei a intrat în masonerie?

Încă de la instalarea sa la Oradea, se vorbea pe la colţuri că face parte dintr-o lojă masonică, ceea ce l-ar fi ajutat să ocupe această funcţie. Se mai spune că ar fi folosit un teatru perfid în care juca rolul de tradiţionalist iar după ce a fost ales de Sf. Sinod şi-a dat "arama pe faţă".
Tot pe la colţuri se vorbea că plănuieşte să devină mitropolit al Banatului, iar PS Paisie să îl înlocuiască la Oradea. De când a devenit episcop la Oradea, a fost implicat în mai multe scandaluri cu clericii care aveau alte opinii decât ale sale iar luxul şi aroganţa sunt la ordinea zilei.
Unii preoţi din eparhia sa îl acuză de trădare şi însuşire de câştig în urma retrocedărilor bunurilor bisericeşti către alte culte.
A săvârşit slujba aghiasmei mari, pe malul Crişului Repede, cu un episcop eretic iar ca temă de doctorat a ales promovarea releţiilor ecumeniste cu monofiziţii.
Acum a pictat la catedrala eparhială o icoană cu reprezentări masonice. Atât icoana cu Învierea Mântuitorului din linkul de mai jos, cât şi faptele, dovedesc "crezul" şi "trăirea" ortodoxă a "călugărului atipic", după cum spunea despre sine episcopul din Bihor.

Pentru detalii accesaţi linkul de mai jos:

http://saccsiv.wordpress.com/2012/01/16/mantuitorul-face-semnul-satanic-in-pictura-murala-de-la-catedrala-mantuirii-neamului-ideea-a-fost-a-ps-sofronie-cel-apropiat-de-monofiziti-si-care-a-sfintit-agheasma-mare-impreuna-cu-catolicii/#comment-113890

Pentru a vedea o comparaţie mai clară accesaţi
aici.

Despre episcopi eretici, masoni:

3 comentarii:

  1. Senzational. Nu ne mira deloc. E bine ca cine deschida cele doua linkuri sa citeasca si comentariile.

    RăspundețiȘtergere
  2. Iertati-ma, dar cred ca PS SOFRONIE al Oradiei ne este dator cu o explicatie..sa iasa in fata poporului pentru a lamuri credinciosii ortodoxi care au incredere in dansul... doar daca se simte vinovat si nu are ce discuta cu neamul romanesc.... noi insa ce sa mai intelegem??????

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu e mason. A facut nenumarate cereri, dar datorita caracterului sau nu a fost primit in nici o loja. Restul e can can.

    RăspundețiȘtergere

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.