sâmbătă, 14 februarie 2009

Comemorarea lui Valeriu Gafencu


Târgu Ocna, 14 feb. 2009


Comemorarea lui Valeriu Gafencu Iniţiativa Asociaţiei PREZENT! sprijinită de surorile lui Valeriu Gafencu: Valentina Elefterescu şi Eleonora Colgiu şi Federaţia Asociaţiilor Foştilor Deţinuţi Politici Luptători anticomunişti a izbândit la Târgu Ocna şi datorită sprijinului şi înţelegerii pe care ni le-au acordat autorităţile locale.
Anul acesta am fost împreuna peste 200 persoane. Mulţumim celor prezenţi şi celor ce ne-au însoţit în rugăciune şi demersuri. Pe cei care din binecuvântate pricini nu au putut fi acolo, îi aşteptam cu alte ocazii. Ataşat găsiţi câteva imagini şi relatarea evenimentelor de sâmbătă, mai multe imagini disponibile pe http://valeriugafencu.wordpress.com/
(Doamne ajută! Cezarina Condurache - Asociaţia PREZENT!)
Prin Hotărârea Consiliului local al oraşului Târgu Ocna din 10 februarie 2009, lui Valeriu Gafencu, unul dintre sfinţii închisorilor, i s-a conferit titlul de „cetăţean de onoare” – post mortem.
Sosiţi cu mai mult timp înainte de ora anunţată pentru slujba parastasului, părinţii de la Petru Vodă au slujit Acatistul Sfinţilor Români din Închisori. Apoi, lumea adunată în jurul Troiţei închinate martirilor din Spitalul Penitenciar Târgu Ocna s-a strâns în jurul meselor pregătite pentru binecuvântare, întinse în faţa Bisericii. Protopopul de la Oneşti, Pr. Constantin Alupei, a slujit cu un sobor de 15 preoţi înconjuraţi de o mulţime de peste două sute de persoane.
Lumina şi căldura soarelui care ocrotea binevoitor adunarea creştinească, a fost întărită de lumina sufletului lui Valeriu Gafencu care a încălzit inimile participanţilor. După „Veşnică pomenire!”, au fost rostite cuvinte de recunoştinţă pentru martiriul şi suferinţa lui Valeriu Gafencu. Au luat cuvântul dr. Iosif Niculescu (fost deţinut politic, Bucureşti, 95 de ani) şi Părintele Teodot (Mănăstirea Petru Vodă, care a îndemnat totodată asistenţa să continue lupta creştinească şi prin opoziţia faţă de noile forme de suprimare a libertăţilor umane, după îndemnul Părintelui Iustin Pârvu).
Odată cu împărţirea prinoaselor, centrul de greutate al manifestării dedicate lui Valeriu Gafencu, s-a mutat în jurul orei 13 la Spitalul Pentitenciar Târgu Ocna, vizitat cu aprobarea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi prin bunăvoinţa Directorului şi cadrelor unităţii respective, în frunte cu capelanul Pr. Paul Vamanu. A fost nu numai un contact cu zidurile, celulele de detenţie, ci mai ales cu suferinţa, nevoinţa şi viaţa de înaltă trăire care făcuseră ca reeducarea să nu aibă sorţi de izbândă la Târgu Ocna.
Programul zilei a continuat la ora 15 cu adunarea festivă de la Casa de cultură a Oraşului. D-l viceprimar Nuţu Costache, a prezentat motivele care au stat la baza hotărârii conferirii titlului de cetăţean de onoare pentru Valeriu Gafencu, subliniind că numele acestui martir poate avea o mare înrâurire asupra notorietăţii oraşului Târgu Ocna, cu încrederea că sfinţenia va aduce roade, cel puţin pe planul sporirii duhovniceşti.

Fragmente din cuvântările ţinute:
La Parastas au vorbit: medicul dr. Iosif Niculescu, veteran de război (95 ani) şi monahul Teodot de la mănăstirea Petru Vodă. Dr. Iosif Niculescu:

„Mă adresez mai întâi sufletelor martirilor neamului românesc şi ai Bisericii creştine Ortodoxe, care şi-au mărturisit aici credinţa lor în Mântuitorul Hristos şi în viitorul strălucit al neamului românesc. Mă adresez după aceea şi dumneavoastră, pe care vă rog să fiţi alături de sufletul meu în rugăciunea pe care trebuie să o înălţăm către Preacurata Fecioară Maria, Stăpâna cerului şi a pământului care, cândva, la începuturile creştinismului, şi-a ales grădina ei, pământul acestei ţări (…). Dintre toate neamurile pământului care s-au opus acestei fiare, cea mai mare jertfă, prin curăţia ei în primul rând, a dat-o neamul românesc. De aceea, dintre acei care-au depus această mărturie şi cei care au făcut lucrul acesta aici, trebuie să afle acum că suferinţa lor, chinul lor, martiriul lor, a fost dat pentru împlinirea cuvântului Mântuitorului, că „voi întemeia Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor dărâma”. Aceşti martiri ai neamului românesc sunt dintre aceia care au contribuit în mod esenţial acum, la sfârşitul veacurilor, la împlinirea cuvântului Mântuitorului. Prin jertfa lor, singura Biserică creştină din lume care nu s-a îngenuncheat lui antihrist, a fost Biserica Română. Este singura care şi-a păstrat structura ei curată, ortodoxă, neschimbată, aşa cum a primit-o de la strămoşii lor. De aceea, îndrăznesc să-mi înalţ gândul către Maica Domnului şi să o rog ca în aceste vremuri de mare cumpănă a omenirii, să mobilizeze în armata ei cu care îl va răpune pe Antihrist, şi pe aceşti martiri ai neamului românesc, care să se rânduiască în armata ei, cu care se va duce la biruinţă crucea pe acest pământ făcut de Dumnezeu. Martirii aceştia ai noştri, în lupta împotriva comunismului, în modestia lor, au crezut că depun truda lor, suferinţa lor, lacrimile lor, sângele lor şi chiar viaţa lor pentru salvarea pământului românesc. Dar au făcut cu mult mai mult. Ei au fost singurii care au stat cu fruntea sus şi faţă în faţă cu antihrist şi au îndrăznit să i se opună în dorinţa lui nebună de stăpânire a pământului. De aceea, la toate aceste laude de fericire, de bucurie pe care le adresăm noi în aceste clipe solemne, trebuie să adăugăm şi aceasta: bucuraţi-vă, că prin voi nu a pierit pe pământul românesc Biserica creştină Ortodoxă. Amin”.

Monahul Teodot, Mănăstirea Petru Vodă:
„…Despre Valeriu Gafencu am citit poate cea mai mare parte dintre noi, viaţa lui, cât a rămas dintr-însa înregistrată, pentru că viaţa unui sfânt este clipă de clipă, nu se pot scrie cărţi întregi despre vieţile sfinţilor. M-a impresionat sinceritatea lui când a intrat pentru prima dată în închisoare. Frigul şi foamea l-au răpus. Atunci se trezea noaptea şi striga: „mamă, mi-e frig şi mi-e foame”. Numai el ştie prin ce chinuri a trecut. Şi iată că i-a răspuns, cine? –Mama tuturor mamelor, care este Maica Domnului. Ea l-a învrednicit la sfârşitul vieţii să i se arate şi să-l încredinţeze, să-i proorocească că în acest loc va fi la un moment dat o mănăstire. Şi că „Hristos, Fiul meu, va birui”. Dar pe cine să biruiască Hristos? Pe toţi acei potrivnici care i-au aruncat în temniţă pe aceşti tineri curaţi. Ştim cu toţii că închisorile comuniste au fost în cea mai mare parte umplute de legionari. Trebuie să afirmăm lucrul acesta şi să nu ne temem de cuvântul legionar. Pentru că ei au pornit de la Duhul Sfânt, prin căpitanul Corneliu Zelea Codreanu, prin toţi cei dimpreună cu dânsul, în ziua Naşterii Sf. Ioan Botezătorul. S-au opus în mod organizat, de la Duhul Sfânt, acestui tăvălug bolşevic adus de iudaism, de evreii care, bieţii de ei - dar şi să luăm aminte la ei - acum stăpânesc cam totul şi vor să stăpânească şi sufletele noastre. Ei au adus comunismul, ei au adus atâtea rele; de ce? Pentru că n-au crezut în Hristos, Care tocmai din neamul lor a fost. Şi Valeriu Gafencu, dacă-mi aduc bine aminte, înainte de a muri a spus următoarele cuvinte: „Comunismul va cădea. Dar aveţi grijă ceea ce va urma”. Cum adică să avem grijă ceea ce va urma? Iată cu toţii vedem, de 19-20 de ani ceea ce a urmat. Acelaşi comunism îmbrăcat într-o faţă aşa zis democratică. Ţara noastră este vândută străinilor. Aceşti sfinţi mucenici, împreună cu toţi voievozii, vor judeca, vor trage la răspundere pe toţi cei care au vândut ţara noastră România, la străini. Dar un lucru mai cutremurător decât acesta este şi faptul că acum suntem cu trupurile vânduţi străinilor, în robia lor. Românii merg şi muncesc peste hotare. Dar vor ca şi sufletele să ni le vândă la străini. Şi cine sunt străinii, din punct de vedere duhovnicesc? Aceştia sunt diavolii… …Dar sa nu ne temem. Hristos n-are limită în putere! Într-o clipă poate să dea o palmă acestui sistem, pentru care [palmă] ne rugăm şi aşteptăm să vedem şi noi această mare minune. Şi noi să primim toate cele care vor veni asupra noastră cu pace şi cu bucurie, pentru că suntem vrând-nevrând, îndemnaţi să ne înscriem şi noi în nevoinţele pe care le-am auzit în acest Acatist, că ai fost, sfinte Valeriu, foarte aspru cu tine însuţi, mâncai foarte puţin şi te-ai gândit numai la suflet, şi de aceea ţi s-a arătat Maica Domnului, te-a luat în cer împreună cu părintele Gherasim Iscu, care a iubit pe vrăjmaşi. Şi cu rugăciunile lor să ne ajute Dumnezeu să trecem şi noi toate greutăţile şi să ne mântuim. Amin”.
În sală au vorbit: d-l viceprimar Nuţu Costache, dr. Iosif Niculescu, Ion (Jenică) Popescu, fost deţinut politic şi prieten cu Valeriu, pr. Marin Cojoc din Bucureşti, Valentina, sora mai mare a lui Valeriu, care a primit Diploma de cetăţean de onoare post-mortem pentru fratele său, şi Costel Condurache, din partea Asociaţiei Prezent.

Viceprimarul oraşului, în cuvântul ţinut a omagiat personalitatea covârşitoare a lui Valeriu şi a asigurat asistenţa de tot sprijinul în continuare al Primăriei, pentru alte acţiuni viitoare.
„(…) Aşadar, astăzi comemorăm personalitatea domnului Valeriu Gafencu, fost deţinut politic, cunoscut sub sintagma: „sfântul închisorilor”, care a îndurat chinurile temniţei comuniste timp de 11 ani[1], din care, în perioada 1949-1952, la penitenciarul-sanatoriu Tg. Ocna. Din documentele scrise de mari personalităţi ale culturii româneşti, rezultă clar că Valeriu Gafencu a fost unul dintre tinerii studenţi martiri ce a murit în închisorile regimului comunist… (…) Moartea sa a fost una de martir, el stingându-se pe data de 18 februarie 1952, după ce îşi dăruise streptomicina pe care o avea spre a-şi salva viaţa, unui coleg de celulă. În numele cetăţenilor acestui oraş, îmi exprim cinstirea faţă de toţi martirii comunităţii, implicit faţă de domnul Valeriu Gafencu. Sunt convins că prin marcarea evenimentului de astăzi, se întăreşte spiritualitatea oraşului Tg. Ocna, iar locul din cimitirul Sfinţii Împăraţi, va fi marcat ca loc de turism duhovnicesc, sporind notorieritatea oraşului prin pomenirea lui în toate cărţile legate de Valeriu Gafencu, nu ca oraş al detenţiei, suferinţei şi morţii, ci ca oraş al biruinţei întru Hristos… …Vreau să vă mărturisesc intenţia pe care o avem în continuare pentru anii următori: măcar o dată în an să avem posibilitatea să ne întâlnim tot aşa într-o formulă largă, să putem fi alături la mormântul domnului Valeriu Gafencu, pe care să-l pomenim şi să-l rugăm de acolo unde este, să se roage şi pentru noi. Mulţumesc”.
Fragment din cuvântul lui Ion (Jenică) Popescu, camarad apropiat al lui Valeriu Gafencu:
„Aş vrea să vă spun doar câteva cuvinte despre Valeriu şi nu întreaga lui viaţă. El a intrat în închisoare, în 1941, condamnat de Antonescu, ca frate de cruce. După ce a intrat în închisoare, împreună cu un grup de oameni mai deosebiţi, au hotărât să-şi închine viaţa unei vieţi spirituale mai înalte. Spre aceasta au dorit mereu să o facă şi el a ajuns la o treaptă superioară în aceşti ani, până în 1948 când a fost trimis la Piteşti, pentru că era considerat student, aşa cum intrase în închisoare, el şi Ioan Ianolide. Ajunşi la Piteşti, pentru că regimul de acolo se pregătea de marea reeducare, Valeriu s-a îmbolnăvit şi a fost trimis la Tg. Ocna într-un lot mai mare în care am fost şi eu (…) La Tg. Ocna am fost împreună şi el a fost adus la camera 4, iar noi ceilalţi care am venit împreună cu el, la camera 5. Sigur că aici regimul era aici mult mai bun, mai lejer; eram lăsaţi ziua în curte şi puteam să mergem. Valeriu, trecând peste toate suferinţele lui, vizibile uşor în trupul lui, avea un cuvânt de spus celor care veneau să-l vadă. Îşi închina viaţa lui Dumnezeu şi zicea: „Nu pierdeţi timpul, pentru că nu ştim când va veni ora trecerii în viaţa cealaltă”. Or, acest îndemn al lui a avut roade, şi în toată închisoarea aceasta de la Tg. Ocna, viaţa spirituală a sporit. Unii au înţeles acest mesaj şi au avut această pornire de trăire înaltă. Sigur, fiecare după posibilităţile lui. Între timp a venit la Tg. Ocna şi Ion Ianolide. Amândoi aveau acelaşi ţel: de desăvârşire duhovnicească. Însă şi unul şi altul au mărturisit celor care i-au întrebat, că ei nu reneagă faptul că au intrat în închisoare ca legionari, dar stadiul pe care-l au acum este depăşit, şi nu spun că a fost rău ce-au făcut, ci spun că au trecut în altă faţă superioară şi consideră că viaţa lor este închinată exclusiv lui Dumnezeu. De aceea, ei au avut această rupere de lumea pământească, aşa cum face orice monah când se duce într-o mănăstire, lăsând părinţi, fraţi, prieteni, cunoscuţi. Dar îi lasă numai în legătura aceasta fizică, pentru că el, legătura sufletească n-o rupe niciodată. El continuă să se roage pentru ei şi pentru toată lumea. Aşa a făcut şi Ianolide şi Valeriu... …El a avut o mare influenţă asupra multor deţinuţi care-au trecut prin Tg. Ocna, iar Ianolide, care era frate cu el întru totul pe linia aceasta duhovnicească, a fost cel care a supravieţuit, şi ieşit afară, a scris despre Gafencu şi despre tot ce-a petrecut el în închisoare… …Un singur lucru aş vrea să mai spun: că Valeriu era de o dărnicie trecută dincolo de obişnuinţă. Prin camarazii lui, a primit streptomicină, pe care n-a vrut s-o facă el, ci a dat-o lui Wurmbrandt. Acesta era un pastor evreu, căruia i-a dat aceasta, şi acesta a fost salvat. Sigur că sunt multe lucruri care sunt spuse din folclor, despre Wurmbrandt, zicând că nu el – Valeriu – a trimis streptomicina, ci din contră, el – Wurmbrandt – a dat-o altora. Realitatea este că Wurmbrandt a supravieţuit, dar trebuie să menţionez că, după ce Valeriu a trecut dincolo, Wurmbrandt a primit şi el streptomicină, pe care, o parte a făcut-o el şi o parte, la rândul lui, a dat-o altor vecini care erau în stare foarte gravă. Aşa că, şi el are dreptate când spune că a dat altora din streptomicina pe care a primit-o el” [dar nu lui Valeriu, cum încearcă unii să-l scoată cu faţa curată pe pastorul evreu, pentru laşitatea lui ulterioară din libertate]. Valentina, sora mai mare a lui Valeriu:
„Onorată asistenţă, Sunt sora cea mare a lui Valeriu Gafencu. Diferenţa dintre noi a fost de un an şi câteva luni. De mic a fost un element deosebit. Nu în sensul că Valeriu e fratele meu, dar, era de o corectitudine cum nu se poate descrie. Faţă de surorile lui mai mici avea o deosebită grijă: să înveţe bine, să fie cuminţi, să fie respectuoase, şi în primul rând eu eram aceea care trebuia să am o forţă, să fim nişte copii cu care să se mândrească mama mea Elena şi tata Vasile, la care nu ştim unde-i sunt oasele. El a fost deputat în Sfatul Ţării, ridicat şi dus în Siberii de unde n-am mai ştiut de el niciodată nimic. Despre Valeriu s-ar putea vorbi multe, şi sunt scrise cărţile. Prima carte e scrisă de Nicolae Trifoiu, care a stat 6 ani împreună cu el şi-l cunoaşte foarte bine; şi copilăria şi viaţa. .. Dar s-a evidenţiat foarte bine situaţia lui şi în activitate, şi ca elev, şi ca student, care a fost model, cum scrie cineva. A primit numai cuvinte frumoase şi ca ţinută, şi comportare şi educaţie, şi la facultate. Chiar Angelescu, care era profesorul lui de Drept la facultate, a spus: „ţara dacă ar avea numai câţiva ca Valeriu, altfel ar fi decurs situaţia în ţară”. Şi păcat de tinereţea lui, de anii lui pe care i-a petrecut în închisoare. În 10 ani s-a stins din viaţă, foarte tânăr. A intrat la aproape 20 de ani şi a murit aici la Târgu Ocna la 30 de ani. Bineînţeles, noi n-am ştiut nimic decât în 1949 când am fost la Piteşti. S-au mirat toţi prietenii, colegii lui de suferinţă, cum de am ajuns la penitenciar, eu cu mama lui Ianolide. Am reuşit atunci să schimbăm câteva vorbe, dar nu mi s-a părut chiar atât de distrus încât în 1952 el să se stingă din viaţă. Astea aş putea eu să vă vorbesc despre viaţa lui în general, şi în familie, în societate, numai lucruri frumoase aş avea de spus. Eu vă mulţumesc foarte mult, pentru că aţi ştiut să-l cunoaşteţi, să-l apreciaţi. În special Primăriei Tg. Ocna, căreia îi mulţumesc din suflet, în situaţia în care a reuşit să-l primească şi să-l omagieze, să nu-l uite. Nu-l uită, precum familia, prietenii, colegii. Şi ne bucurăm foarte mult, şi pe motivele cărora mulţumim încă o dată. Vă mulţumesc şi dumneavoastră pentru prezenţa aici. Sunteţi alături de noi şi vă iubesc!”

La sfârşit, Costel Condurache a încheiat în mod optimist această întâlnire de suflet: „Va trebui să încheiem momentul acesta dedicat lui Valeriu Gafencu. Noi ne vom despărţi, dar cred că, cu noi pleacă… Valeriu Gafencu. Vom înmâna şi noi domnului viceprimar două albume. Unul: „Fericiţi cei ce prigoniţi”, cu câteva personalităţi ale închisorilor, cu martiri – unii mai sunt în viaţă din cei de acolo; şi un album cu închisorile şi monumentele ridicate în cinstea celor care au trecut prin închisorile comuniste”.

Sfinte Mare Mucenice Valeriu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Amin.

Fabian Seiche

[1] De fapt, Valeriu a stat în închisoare cel mai mult sub dictatura antonesciană şi abia apoi sub cea comunistă, pentru apartenenţa sa la Mişcarea Legionară (1941-1952)





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.